Știm bine că cele patru Evanghelii se referă la viața și lucrarea Domnului Isus. Dar de fapt toată Scriptura, începând de la Genesa, Psalmi, Isaia și ceilalți proroci ai Vechiului Testament, urmați apoi de cartea Faptele Apostolilor, Epistolele Noului Testament și Apocalipsa, prezintă lucrarea desăvârșită a Domnului Isus Hristos, precum și iminenta revenire a Lui.
De la început și până la sfârșitul Bibliei, descoperim diferite nume și lucrări, profeții sau tipuri ale Persoanei Domnului Isus. Venirea lui Mesia în lume, este evenimentul pe care-l identificăm ca o axă centrală a întregului Cuvânt a lui Dumnezeu, incluzând fără nici o dificultate, cărțile Vechiului Testament.
Știm însă că mulți credincioși neglijează citirea și studierea aprofundată a Vechiul Testament. Pentru ei, Vechiul Testament este o carte a religiei Iudaice, care a fost eronat practicată de către fariseii din vremea Domnului Isus. Dar importanța și validitatea Vechiului Testament pentru noi, este confirmată prin pasajele referitoare la evenimente reale și descrieri amănunțite din viața pământească a Domnului Isus. Textul Vechiului Testament este plin de promisiuni minunate, care sunt valabile pentru cei ce sunt fii a lui Avraam, prin har și prin credința în Domnul Isus Hristos (Rom. 4:9-16; Gal. 3:7).
Perosana Domnului Isus este menționată cu mii de ani înainte de întruparea Sa. El este prima dată numit Șilo (Mesia), Cel ce vine din seminția lui Iuda și care va conduce popoarele (Genesa 49). Apoi Îl găsim prezentat ca O Stea, un Profet prin care va vorbi Dumnezeu așa cum a vorbit prin Moise, o Odraslă, Unsul, Părinte al veșniciilor și alte nume prin care este descris Cel ce avea să vină ca Mântuitor.
Domnul Isus este singurul personaj al cărui istorie a fost scrisă, de către zeci de autori diferiți, cu secole înainte de a trăi o singură zi ca Om pe acest pâmănt. Exactitatea și amănuntele în care viața Mântuitorului se găsește pe paginile Vechiului Testament, adesea dă cititorului impresia că scriitorii au fost martori oculari la evenimentele descrise de ei.
Domnul Isus, în dialogul cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El (Luca 24:27). Datorită conținutului bogat referitor la Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, noi considerăm Vechiul Testament ca parte integranta, a Cuvântului viu și lucrător a lui Dumnezeu, care ne poate zidi sufleteşte şi ne poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţi (Fp. 20:32).
Stimați cititori, vă invităm cu drag, să studiați împreună cu noi, însemnătatea scrierilor Vechiului Testament, referitoare la nașterea, viața, moartea, învierea, înălțarea și revenirea Domnului nostru Isus Hristos.
Vă dorim tuturor un sfârșit de an binecuvântat și Sărbători Fericite!
Pastor Vasile Cinpean